Recenzii și Cărți .PDF

Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro topuri cele mai bune cărți online gratis, carte .PDF

Apărut în Anglia, în 1989, romanul a primit în același an prestigiosul Booker Prize și a fost transpus cinematografic, în anul 1993, de regizorul James Ivory, într-un film de excepție, avîndu-i ca protagonisti pe Anthony Hopkins și Emma Thompson. Stevens, majordom de modă veche, îndrăgostit în tacere de frumoasa și inteligenta menajeră din castelul lordului Darlington, se identifică într-atît cu funcția sa, încît trece senin pe lînga dramaticele evenimente din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Nimic nu-l perturbă de la îndatoririle sale de „majordom absolut“ – nici chiar pierderea singurei ființe iubite – și abia spre sfirșitul vieții înțelege că lumea s-a schimbat profund și că el nu este decît „o rămășiță a trecutului“. Prolog:

Iulie 1956, Darlington Hall.

Pare din ce în ce mai probabil că voi efectua într-adevăr expediţia care îmi preocupă imaginaţia de câteva zile încoace. S-ar cuveni să spun că este o expediţie în care voi porni de unul singur, bucurându-mă de confortul Fordului domnului Farraday; o expediţie care, aşa cum o văd de pe acum, mă va purta prin multe din regiunile frumoase ale Angliei înspre West Country şi s-ar putea să mă ţină departe de Darlington Hall pentru vreo cinci sau şase zile. Ar trebui să arăt că ideea unei asemenea călătorii a apărut în urma unei sugestii deosebit de amabile avansate de domnul Farraday însuşi într-o după-amiază, cu aproape două săptămâni în urmă, după ce ştersesem de praf portretele din bibliotecă. De fapt, ştergeam portretul vicontelui Wetherby când a intrat stăpânul meu, ducând câteva volume pe care probabil că dorea să le vadă la locul lor pe rafturi. Dând cu ochii de mine, a profitat de ocazie şi m-a informat că tocmai plănuise să se întoarcă în Statele Unite pentru o perioadă de cinci săptămâni, între august şi septembrie. După ce mi-a dat această veste, stăpânul meu a pus volumele pe masă, s-a lăsat în chaise-longue şi şi-a întins picioarele. Acela a fost momentul când, ridicându-şi privirea spre mine, mi-a spus:

— Cred că îţi dai seama, Stevens, că nu mă aştept să rămâi încuiat aici în casă cât timp sunt plecat. De ce nu iei maşina ca să mergi undeva câteva zile? După cum arăţi, s-ar zice că o perioadă de odihnă ţi-ar prinde bine. Dat fiind că sugestia venea absolut din senin, nu am ştiut ce să răspund. Îmi amintesc că iam mulţumit stăpânului pentru grija arătată, însă probabil că nu am spus nimic precis, căci dânsul a continuat:

— Vorbesc serios, Stevens. Zău că ar trebui să te odihneşti puţin. O să-ţi plătesc eu benzina. Voi cei de-aici staţi mereu închişi în căsoaiele astea şi dereticaţi. Când mai ajungeţi să vedeţi ţara asta frumoasă pe care o aveţi? Nu era prima oară că stăpânul meu ridica această problemă. Pare a fi, într-adevăr, un lucru care îl necăjeşte sincer. De astă dată, de fapt stând acolo sus pe scară, îmi venise în minte un fel de replică, o replică de genul că în profesia noastră, cu toate că nu am văzut mult din ţară călătorind sau vizitând locuri pitoreşti, am „văzut” totuşi mai multe părţi din Anglia decât majoritatea celorlalţi, trăind în case unde se adunau cele mai ilustre doamne şi cei mai iluştri domni din ţinut. Bineînţeles că nu mi-aş fi putut exprima acest punct de vedere în faţa domnului Farraday fără a rosti vorbe ce ar fi putut părea prezumţioase.