Recenzii și Cărți .PDF

  Transformată (Cartea 1 Din Memoriile Unui Vampir) de Morgan Rice serie Memoriile Unui Vampir vol.1

Morgan Rice- Cărți de citit online gratis .PDF

Caitlin Paine s-a temut întotdeauna de prima ei zi la o școală nouă. Erau lucrurile mari, cum ar fi să întâlnească noi prieteni, noii profesori, să învețe noi holuri. Și erau lucrurile mici, cum ar fi obținerea unui nou dulap, mirosul unui loc nou, sunetele pe care le scotea. Mai mult decât orice, ea se temea de privirile cercetătoare. Simțea că toată lumea într-un loc nou se uita mereu la ea. Tot ce își dorea era anonimatul. Dar niciodată nu părea să aibă parte de el. Caitlin nu putea înțelege de ce ieșea atât de mult în evidență. La un metru șaiseci și cinci ea nu era deosebit de înaltă, și cu părul castaniu și ochii căprui (și greutatea normală) simțea că era medie. Desigur, nu frumoasă, ca unele dintre celelalte fete. La 18 ani, era un pic mai în vârstă, dar nu suficient pentru a o face să iasă în evidență. Era altceva. Era ceva la ea care făcea oamenii să se uite de două ori. Știa, adânc în interior, că era diferită. Dar nici ea nu era sigură cum. Și dacă era ceva mai rău decât o primă zi, era să înceapă în mijlocul semestrului, după ce toți ceilalți au avut deja timp pentru a lega prietenii. Astăzi, această primă zi, la mijlocul lunii martie, avea sa fie una dintre cele mai rele. Putea deja să simtă asta. Și totuși, în visele ei cele mai negre, nu s-a gândit că ar fi atât de rău. Nimic din ce văzuse – și văzuse multe – n-a pregătit-o pentru asta. Caitlin stătea afară lângă noua ei școală, o vastă școală publică din orașul New York, în dimineața înghețată de martie, și se întreba, De ce eu? Era mult prea dezbrăcată, doar într-un pulover și colanți, și nu era nici pe departe pregătită pentru haosul zgomotos care o întâmpina. Sute de copii stăteau acolo, înghesuindu-se, țipând și îmbrâncindu-se reciproc. Arăta ca o curte de închisoare. Era prea mare gălăgie. Acești copii râdeau prea tare, înjurau prea mult, se împingeau reciproc prea tare. Ea ar fi crezut că era o încăierare masivă dacă nu ar fi observat niște zâmbete și râsete batjocoritoare. Pur și simplu aveau prea multă energie, și ea, epuizată, înghețată, nedormită, nu putea înțelege de unde venea. A închis ochii și și-a dorit ca toate să dispară. A băgat mâna în buzunar și a simțit ceva: ipodul ei. Da. Și-a pus căștile în urechi și a dat volumul tare. Trebuia să înece tot zgomotul.

Recomandăm: Eric-Emmanuel Schmitt - Cei doi domni din Bruxelles #1